M-am trezit sâmbătă de dimineața și am strâns toate sticlele goale de vodkă rămase de la petrecerea din seara precedentă. Am adunat doi saci pe care i-am aruncat peste balcon în stradă. Apoi, am găsit sub masă o farfurie cu salată de morcov pe care am mâncat-o bucuros că nu va mai fi nevoie să deschid frigiderul să găsesc ceva cu ce să îmi umplu stomacul...
Seara m-a sunat Hid să merg cu el în club. Era o seară specială în discotecă: se dădeau pastile de Extasy gratuit. Nu puteam concepe să ratez așa ceva. Ne-am întâlnit și ne-am îndreptat spre club.
Acolo am fost nevoiți să așteptăm la intrare vreo două ore, pentru că în fața noastră mai așteptau vreo două mii de tineri dornici de senzații tari. Totuși, până la urmă am reușit să intrăm și astfel așteptarea și-a meritat efortul.
La început era cam înghesuială dar după câteva pahare cu tequilla și niște pastile, totul a revenit la normal.
Acolo, în club, am făcut cunoștință cu Kreya. Ea era o fată de vreo paisprezece ani, nu avea sânii mari dar buzele ei arătau bine, se vede că știa să sugă.
Ea s-a apropiat încet de mine și mi-a spus că se plictisește aici. Eu i-am întins țigara cu iarbă specială pe care o fumam încet dar ea a refuzat zicându-mi: ”Nu, hai mai bine să ne ducem la mine acasă și acolo poate facem vreun sex ceva, că nu am mai avut demult, de trei zile!”.
Zis și făcut. Peste o oră eram deja gol la ea în pat, așteptând să iasă din baie și să se culce lângă mine. Dar în clipa când a ieșit din baie și și-a dat jos prosopul, mi-am amintit că nu am prezervativ. Am întrebat-o dacă ea nu are dar ea mi-a zis: ”Stai liniștit! Tatăl meu este chirurg. O să îl rog să îmi facă mâine un avort”...
După sex, i-am spus că vreau și eu să asist la avort, pentru că sunt pasionat e medicină. Ea a fost de acord...
Duminică, ne-am îmbrăcat și ea m-a dus la tatăl ei. El nu avea un ochi dar s-a dovedit a fi destul de prietenos. ”Așează-te aici și privește!” mi-a spus el injectând o doză de heroină în brațul fiicei sale. Am apreciat această metodă de anesteziere. Apoi s-a apucat de lucru, iar eu priveam atent în interiorul vaginului Kreyei și analizam procesul. A fost o experiență memorabilă, pe care nu o voi uita degrabă. I-am spus chirurgului că în viața următoare sigur mă voi face medic.
Observând interesul meu pentru medicină, chirurgul mi-a arătat, mai târziu colecția sa de avortoni. Avea vreo șaizeci de borcane cu embrioni de la două săptamâni până la șapte luni conservați în alcool. Impresionant! Mi-a propus chiar să aleg unul ca suvenir. Am ales un exponat de vreo 5 luni și am plecat bucuros acasă la Hid.
El avea un câine foarte flămând, așa că i-am scos avortonul din borcan și i l-am aruncat în oală. În timp ce câinele înfuleca cina sa copioasă, eu cu Hid sorbeam alcoolul din borcan și ne gândeam ce aventuri ne mai rezervă viitorul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu