La bar

A venit, în sfârșit, ziua hotărâtoare. În această zi, eu trebuia să trec examenul vieții, cel în urma căruia, aș fi primit statutul de consumator.
Așadar, m-am întâlnit cu instructorul meu, cel care și urma să mă aprecieze și amândoi am hotărât ca mediul în care eu voi susține examenul să fie un bar. A scos o hartă din buzunar și am început să chibzuim la care din cele 1328 de baruri din satul nostru să ne ducem.
Alegerea noastră s-a oprit la numele ”Hilomuitrogudza”. Era un bar situat în mijlocul râpei și deci era foarte vizitat.
Am ajuns acolo și la intrare stătea o tablă pe care scria deviza acestui bar: ”Clientul întotdeauna este prost”.
- Exact ceea ce ne trebuie nouă, îmi spuse instructorul bucuros și amândoi am pășit înăuntru.
Ne-am așezat la o masă care mirosea a urină de porc. Am așteptat în tăcere 20 de minute să vină cineva să ne deservească. În cele din urmă, instructorul scoase o petardă, îi dădu foc și, după ce aceasta explodă, întrebă:
- Cine e chelnerul aici?
- Eu sunt chelnerul, spuse un domn care spăla podelele. Imediat termin de spălat și vin la voi.
După două minute, s-a apropiat de noi, și-a stors mopul și a început să șteargă masa cu el. Eu îl priveam atent pe chelner și am observat că are urechi de măgar. Atunci m-am ridicat de pe scaun și i-am dat o palmă din toată puterea chelnerului, zicându-i:
- Hei, ce-s cu urechile astea de măgar?
Chelnerul mă privi lung, își băgă degetul într-o ureche, se scobi mult în ea, apoi scoase degetul și începu să îl șteargă de pantalonii mei.
- Stai fără grijă! îmi spuse el. Uneori aud bine cu ele. Mai bine zi-mi ce să vă aduc!
- Câte patru șobolani prăjiți în muci de iapă, spuse instructorul.
Chelnerul se îndepărtă și reveni după o oră, aducându-ne comanda. Ajunse în fața noastră, aruncă șobolanii pe podea, îi călcă în picioare, apoi îi așeză înapoi pe tavă și ne-o puse în față.
După ce am terminat de mâncat, instructorul l-a chemat pe chelner să vină să ne strângă resturile. Când acesta a ajuns la masa noastră, instructorul l-a apucat strâns pe chelner zicându-mi să acționez. Atunci am luat patru petarde, le-am aprins și i le-am băgat chelnerului în nări.
Cu nasul compromis, chelnerul se îndepărtă de noi dar reveni după scurt timp. Scoase din buzunar borcanul în care el își păstra sperma, îl deschise și începu să ne stropească peste față.
- Vedeți că e cu S.I.D.A. spuse el și plecă.
După ce ne-am șters, ne-am ridicat de la masă, ne-am urcat pe tejgheaua barmanului și am început să facem treaba mare acolo...
- Buni clienți, spuse gânditor barmanul atunci când ne pregăteam să plecăm...
Imediat după ce am ieșit din bar, instructorul mi-a înmânat cu mândrie, certificatul meu de consumator...

Făt Frumos

Făt Frumos alerga călare pe murgul său cu șase picioare. Era noul model de Tracia, furat de la niște evrei. El se grăbea să o salveze pe Ileana. Ea a fost luată prizonieră de haita de lupi, după ce Făt Frumos băuse pe datorie în cârciuma lor. În fiecare zi, lupii mâncau câte o părticică din Ileana până când Făt Frumos s-ar fi achitat. De aceea trebuia să se grăbească să o salveze, pentru că Ileana rămase deja fără piciorul stâng și lupii deja se pregăteau să se înfrupte din cel drept.
Se opri la un moment când drumul se despărțea în două și deci avea de ales una din două direcții. Desigur, pe calea din stânga ar fi ajuns mai devreme cu 6 ore decât prin cea din dreapta dar pe drumul mai scurt trebuia să treacă printr-un oraș plin cu șobolani care ascultau hip-hop și. desigur, l-ar fi bătut atunci când i-ar fi vazut traista de manelist.
Dar Făt-Frumos era curajos. După ce se odihni un pic, o luă pe drumul din stânga...
Ajunse în orașul cu pricina, unde de îndată fu înconjurat de șobolani.
- Io, traista de manelist mi-o iau mie, calul la grătar, yeah, iar pe fraier îl luăm sclav, c'mon! spuse cel mai bătrân dintre ei.
- Traista puteţi să o luaţi dar calul nu pot să îl dau, spuse Făt Frumos.
- Ca să recuperezi calul, ye-ye!, trebuie să îl înfrunți pe balaurul de după munte, move it, move it, baby!
Nu avu încotro Făt Frumos...
Ajunse acolo, în cealaltă parte a muntelui, îl găsi pe balaur și ambii începură o luptă dreaptă. Dar cănd Făt Frumos se pregătea să îi reteze ultimul cap, se trezi...
Își terminase efectul doza de heroină pe care o luase mai devreme și ca să continue lupta cu balaurul și întreaga lui cursă spre Ileana, trebuia să se ducă la dillerul său și să mai cumpere o doză.
Se ridică de pe podea, se îmbrăcă, îl deconectă pe Pink Floyd care cânta în casetofon și se duse la diller.
- Pe datorie nu îți mai dau, spuse hotărât dillerul.
- Te rog, din toată inima! Am nevoie urgent, fac orice dorești, spuse Făt Frumos.
- Bine! Vezi această ușă? O deschizi și înăuntru stau doi paznici. Le faci fiecăruia câte un sex oral și doza e a ta.
Zis și făcut....
Când se întorcea acasă, zări doi boschetari și îi întrebă:
- Nu aveți o seringă?
- Ia, frate! Am găsit-o la gunoiște dar e bună.
- Mulțumesc, spuse Făt Frumos, luă seringa și plecă acasă...
Așadar, tăie ultimul cap al balaurului și își recuperă calul de la șobolani.
Și iată-l ajuns în pădurea ruginită unde intră în cârciuma lupilor.
- Am venit să iau ce a mai rămas din Ileana, spuse Făt Frumos legându-și calul de un picior al unei mese din cârciumă.
- Hei, Făt Frumos! Ești prea îndrăzneț pentru un manelist, spuse căpetenia lupilor după care se repezi și îi mâncă un ochi lui Făt Frumos.
- Așa potăi ca tine îi păzeau oile bunelului meu, zise Făt Frumos în replică și îi scoase lupului ambii ochi și patru dinți din față.
- Bine, bine, ia-o pe Ileana că oricum nu e gustoasă și du-te cu ea unde te duce ochiul care ți-a mai rămas! Dar să nu te mai prind pe aici că fac ciorbă din tine.
Făt Frumos o luă pe Ileana, o duse acasă și amândoi trăiră fericiți, iar, după un timp, Ileana îi născu un copil pe jumătate om, pe jumătate lup...

O istorie de succes

Într-o dimineață, se trezește badea Ion, bea un ulcior cu vin și începe să citească ziarul proaspăt adus de poștaș.
Și iată, pe a treia pagină a ziarului, se ivește ca o rază de lumină știrea vieții sale: după o statistică a OMS, Moldova este pe primul loc în lume la consumul de alcool...
Mare bucurie l-a cuprins în acea clipă pe badea Ion. Toată viața pe care o trăi până atunci, luptase pentru stabilirea acestui record și iată, în sfârșit, veni ziua acestei colosale realizări. Toată lumea, acum, era la picioarele sale.
Repede se îmbrăcă și porni spre moș Vasile să îi dea vestea cea mare.
- Știu, am citit și eu ziarul, spuse plin de bucurie moș Vasile.
Pentru a sărbători acest eveniment, ambii hotărâră să intre în beci și să golească butoiul de 600 de litri al lui moș Ion...
Între timp, peste Rusia se așternea un val imens de frustrare. Nu puteau înțelege fruntașii alcoolici ai țării cum a reușit un mic popor din fosta URSS să le fure de sub nas acest mare titlu care, de secole, devenise o carte de vizită a Rusiei. Rezonanța acestei știri fu atât de puternică, încât a atras și reacția administrașiei centrale.
Astfel, Prim-Ministrul Rusiei apăru la buletinele de știri cu o adresare către alcoolici și întreaga națiune cu mesajul să nu cedeze niciodată în acest război; a fost doar o bătălie pierdută; poporul rus a depășit momente și mai tragice decât acesta și alte propoziții emoționale...
În zilele imediat următoare, poporul rus începu contraofensiva. Tone de vodcă se scurgeau în gâturile rusești. Demult Rusia nu a mai cunoscut o asemenea solidaritate. La acest grandios flash-mob se conectară și femeile, și copiii... Astfel că recordul moldovenesc se afla într-un real pericol. Reprezentanții OMS începură să alcătuiască alte date statistice...
Îngrijorare se putea citi pe fețele lui badea Ion și moș Vasile. Marea lor realizare se topea vazând cu ochii. Dar nici ei nu erau mici, aveau ani de experiență în spate și astfel, hotărâră să nu cedeze și să lupte până la capăt.
În câteva zile, ei adunară la sfat pe toți bețivii satului; în ziua următoare se adunară cu bețivii fruntași ai raionului și în sfârșit, cu alcoolicii din întreaga republică. La aceste întruniri, luă naștere Asociația Alcoolicilor din Moldova.
În numele acestei asociații, ei trimiseră o scrisoare către Prim-Ministrul Republicii Moldova. În acea scrisoare, erau expuse mai următoarele idei:
- alcoolismul în Moldova nu ar avea succes fără sprijinul Guvernului, așa cum se întâmplă în Rusia;
- trebuie de micșorat urgent prețul alcoolului;
- trebuie lărgită suprafața plantațiilor de viță de vie;
- trebuie diversificată gama de produse alcoolice din țară
- nu în ultimul rând, trebuie introdusă o nouă disciplină școlară care s-ar numi ”Tehnici ale consumului de alcool” deoarece 96% din populația țării consumă alcool și nu trebuiesc încălcate interesele acestui mare grup de cetățeni.
Foarte impresionați de scrisoare rămaseră reprezentanții Guvernului Republicii Moldova. Ei hotărâră ca în cel mai scurt timp posibil, să pună în practică acele măsuri. Acest plan de acțiune se numea ”Noul Salt Alcoolic”...
Nimeni nu a mai reușit să îi întreacă pe moldoveni la consumul de alcool.
Iată, așadar, o frumoasă istorie de succes din Republica Moldova.

Despre pacea interetnică

Cândva, într-un cătun locuiau treizeci de familii de români și o familie de țigani.
Românii aveau multe oi, multi porci și mâncau mult de erau toți grași din cale afară: și bărbații, și femeile, și copiii - toți. Țiganul și familia sa, deprinși cu modul de viață sănătos, aveau o alimentație corectă, de aceea, erau foarte frumoși și fericiți.
Românii, desigur, nu aveau relații normale în familie. Nevestele lor erau toate grase și neatrăgătoare și din această cauză, majoritatea bărbaților sufereau de impotență.
Nemaisuportând această situație, într-o după-amiază, mai mulți bărbați români, după ce se sfătuiră jumătate de zi, se înarmară care cu topoare, care cu furci și poposiră la casa țiganului.
- Am venit să ne-o dai pe fiica ta cea mai mare, dacă nu, te măcelărim pe loc pe tine și pe toată familia ta...
Țiganul (care avea trei fiice frumoase) văzu în cele din urmă că nu are încotro, acceptă...
Peste două săptămâni, bărbații se prezentară din nou la poarta țiganului cerând-o pe fiica lui mijlocie...
Iar peste alte două săptămâni, aceeași situație, desigur, acum cerând-o pe mezină...
Nu mai suportă țiganul aceste nedreptăți și se duse în satul vecin, acolo unde locuia un înțelept.
- Ce poți să faci? zise înțeleptul. În cătunul tău nu vei găsi pace. Ia-ți familia și du-te în alt sat...
Așa și făcu țiganul. Își luă familia și ce avea mai de preț în casă și plecă în alt sat.
La început era bine, dar după un timp observă cum bărbații români (care erau obezi) se uită tot mai ”altfel” la fiicele sale. Hotărî atunci să se ducă în alt sat...
Și uite așa au început țiganii să călătorească, adevărata lor casă fiind drumul...

Parabola preotului martir

Se spune că demult, într-un sat, locuia un preot. Ca un popă adevărat, desigur, îl respectau toți oamenii în sat. Avea o casă mare lângă biserică, o preoteasă frumoasă și mulți colaci la sărbători.
Totul părea să fie bine în viața lui dar iată că de un timp, i se iscă o nenorocire.
De fiecare dată când vreun enoriaș îi oferea ceva bani, în noaptea ce urma îl chinuaiu coșmaruri grele. Se făcea că vine Lucifer acasă la preot, îl leagă de pat cu fața în jos și întreține sex anal cu el.
Răbdă preotul nostru cum răbdă un timp, însă iată că veniră sărbătorile de iarnă. Și trecură pe la biserică aproape toți oamenii din sat și îi lăsară și colaci, și vin, și prosoape, și haine, și mulți mulți bani. Iar noaptea, venea Satan și îl chinuia până în ziuă, de abia mai putea să meargă preotul.
Popa începu atunci să bea numai agheasmă, să petreacă toată ziua în rugăciuni și chiar să doarmă în biserică dar toate aceste eforturi erau zadarnice. Cum lua un ban de la oameni, cum venea cel rău și il regula din spate.
Și iată că într-o zi, în postul paștelui, preotul luă hotărârea să nu mai ia nimic de la oameni. Pur și simplu, începu să refuze hotărât toate darurile ce i se ofereau și iată, ca prin minune, nopțile sale deveniră liniștite.
La început era ușor, dar iată că după o vreme, s-au terminat și colacii, și vinul, și banii, și pe deasupra și preoteasa începu să îi facă zile fripte. Începu să aibă preotul o viață aproape de pustnic...
Trecură deja vreo trei ani și se întâmplă că, odată, veni primarul să se spovedească. După ce preotul îi iertă păcatele, primarul scoase o bancnotă, i-o băgă preotului în buzunar și înainte ca acesta să spună ceva, ieși repede și dus a fost.
”Poate a uitat necuratul de mine” se gândi preotul seara și se culcă. Dar numai adormi, că se auziră niște pași.
”Cine-i?” întrebă preotul.
”Satan. Demult nu am mai trecut pe aici... Hai, scoate mai repede sutana că nu mai am răbdare!”...
Trecură deja vreo cinci ani, timp în care popa reveni la obiceiurile vechi de a primi daruri de la enoriași iar noaptea, desigur, venea Diavolul și ”își lua răsplata” ce i se cuvenea.
Într-o noapte, după ce plecă Satan, preotul visă că stă în fața lui Dumnezeu.
”Doamne! De ce nu mă ferești de chinuri? De ce îl lași pe cel rău să mă batjocorească în așa mod? Cu ce ți-am greșit, Doamne?”, întrebă atunci preotul.
”Păi uite dragul meu, cum e situația. A venit odată Lucifer la mine și mi-a spus că lumea în curând va fi împânzită de homosexuali. Vor fi la orice colț, vor organiza parade prin orașe mari, vor ajunge chiar să se căsătorească. Eu atunci, desigur, i-am spus că preoții, slujitorii mei, nu vor permite niciodată așa ceva. Atunci el mi-a spus că îl va chinui pe un preot și îi va suci mințile până cînd va deveni gay. Și iată că te-a ales pe tine. Așa că, dragul meu, chinurile tale se vor sfârși când vei trece de partea cealaltă”.
”Niciodată, Doamne, nu voi trece de partea cealaltă”...
Și uite așa se chinui preotul nostru până la adânci bătrâneți...
Și uite cam de aceea nu e bine să abordăm tema homosexualilor atunci când se află vreun preot prin preajmă.

Din jurnalul personal al lui Hurn

Week-end-ul a fost foarte interesant.
M-am trezit sâmbătă de dimineața și am strâns toate sticlele goale de vodkă rămase de la petrecerea din seara precedentă. Am adunat doi saci pe care i-am aruncat peste balcon în stradă. Apoi, am găsit sub masă o farfurie cu salată de morcov pe care am mâncat-o bucuros că nu va mai fi nevoie să deschid frigiderul să găsesc ceva cu ce să îmi umplu stomacul...
Seara m-a sunat Hid să merg cu el în club. Era o seară specială în discotecă: se dădeau pastile de Extasy gratuit. Nu puteam concepe să ratez așa ceva. Ne-am întâlnit și ne-am îndreptat spre club.
Acolo am fost nevoiți să așteptăm la intrare vreo două ore, pentru că în fața noastră mai așteptau vreo două mii de tineri dornici de senzații tari. Totuși, până la urmă am reușit să intrăm și astfel așteptarea și-a meritat efortul.
La început era cam înghesuială dar după câteva pahare cu tequilla și niște pastile, totul a revenit la normal.
Acolo, în club, am făcut cunoștință cu Kreya. Ea era o fată de vreo paisprezece ani, nu avea sânii mari dar buzele ei arătau bine, se vede că știa să sugă.
Ea s-a apropiat încet de mine și mi-a spus că se plictisește aici. Eu i-am întins țigara cu iarbă specială pe care o fumam încet dar ea a refuzat zicându-mi: ”Nu, hai mai bine să ne ducem la mine acasă și acolo poate facem vreun sex ceva, că nu am mai avut demult, de trei zile!”.
Zis și făcut. Peste o oră eram deja gol la ea în pat, așteptând să iasă din baie și să se culce lângă mine. Dar în clipa când a ieșit din baie și și-a dat jos prosopul, mi-am amintit că nu am prezervativ. Am întrebat-o dacă ea nu are dar ea mi-a zis: ”Stai liniștit! Tatăl meu este chirurg. O să îl rog să îmi facă mâine un avort”...
După sex, i-am spus că vreau și eu să asist la avort, pentru că sunt pasionat e medicină. Ea a fost de acord...
Duminică, ne-am îmbrăcat și ea m-a dus la tatăl ei. El nu avea un ochi dar s-a dovedit a fi destul de prietenos. ”Așează-te aici și privește!” mi-a spus el injectând o doză de heroină în brațul fiicei sale. Am apreciat această metodă de anesteziere. Apoi s-a apucat de lucru, iar eu priveam atent în interiorul vaginului Kreyei și analizam procesul. A fost o experiență memorabilă, pe care nu o voi uita degrabă. I-am spus chirurgului că în viața următoare sigur mă voi face medic.
Observând interesul meu pentru medicină, chirurgul mi-a arătat, mai târziu colecția sa de avortoni. Avea vreo șaizeci de borcane cu embrioni de la două săptamâni până la șapte luni conservați în alcool. Impresionant! Mi-a propus chiar să aleg unul ca suvenir. Am ales un exponat de vreo 5 luni și am plecat bucuros acasă la Hid.
El avea un câine foarte flămând, așa că i-am scos avortonul din borcan și i l-am aruncat în oală. În timp ce câinele înfuleca cina sa copioasă, eu cu Hid sorbeam alcoolul din borcan și ne gândeam ce aventuri ne mai rezervă viitorul...

Istoria lui Albon

Bună, mă numesc Albon și vă voi povesti istoria mea.
La început era totul bine. Aveam o colibă în vârful dealului si o cușcă cu doi iepuri pe care plănuiam să îi tai de Revelion.
Dar cum trăiam eu în pace cu iepurii mei, a venit într-o seară profesorul de matematică și mi-a spus că moare de foame și dacă nu îi dau imediat cei doi iepuri, mă omoară și oricum mi-i ia iar corpul meu îl vinde la organe. Atunci, eu am analizat situația și nu am acceptat propunerea dumnealui. Ca să fiu mai convingător, am intrat în colibă, am luat toporul și am tăiat mâna stângă a profesorului.
”Măcar un iepure să îmi dai!” spuse atunci profesorul. Eu am refuzat din nou, după care profesorul plecă trist că nu a luat iepurii și pe deasupra a rămas și fără mână pe care o lăsă la intrarea în coliba mea.
Însă, pe la miezul nopții, am auzit pași pe afară.
”Care-i acolo?” am întrebat eu. ”Sunt eu, profesorul, am venit să îmi iau mâna”. ”A, bine. Vezi că e lângă intrare” am spus eu atunci. ”Ieși afară că ți-am adus o canistră cu vin!”. Eu, fiind moldovean din talpă, în secunda următoare eram deja afară...
Dar aici mă aștepta o capcană: profesorul nu era singur, era înconjurat de vreo douăzeci de oameni, toți înarmați, care cu topoare, care cu furci, care cu ciocane. Unul mi-a înfipt toporul în țeastă, altul mi-a dat cu ciocanul peste dinți, iar o furcă mi-a fost înfiptă în testiculul drept.
După aceasta, ei m-au legat strâns și m-au adus într-o pădure. Acolo au săpat o groapă, au meșterit un sicriu din niște copaci uscați, m-au băgat în el și m-au îngropat.
În sicriu, se auzeau vocile celor care mă îngropau. ”Hai că am terminat” spuse cineva.
”Uite așa se rezolvă ecuația cu iepurii” spuse atunci mulțumit profesorul, urinând peste mormântul meu...
În acel mormânt, eu am petrecut un an și patru luni. Mai întâi, am așteptat să putrezească funiile cu care eram legat, apoi a putrezit sicriul si după aceasta vreo câteva luni am mâncat pământ ca să pot ieși afară.
Și iată că într-un final, am reușit să ies afară. Eram obosit dar dispoziția era mai bună deja. Am plecat repede la colibă să văd ce fac iepurii dar ei nu mai erau acolo. Am întrebat vreo câțiva oameni de prin preajmă dacă nu mi-au văzut iepurii iar ei mi-au spus că i-a luat profesorul de matematică.
În aceeași zi, am ajuns la casa profesorului. Am intrat înăuntru. Profesorul stătea cu soția sa în pat. Ambii erau goi. Așezat pe un scaun, stătea alături tatăl profesorului și privea atent spre ei. În camera vecină, se jucau cei doi copii ai profesorului.
”Salut! Am venit să îmi dai iepurii” am spus eu atunci.
”Dar nu pot, că i-am mâncat mai demult” spuse profesorul.
Auzind aceasta, eu am luat un cuțit de pe masă și i-am scos ochii profesorului. După care i-am tăiat sânii soției sale și i-am aruncat la gunoi. După care, am intrat în camera unde se jucau copiii lui, le-am tăiat capurile și i-am aruncat în fântâna din curte. Apoi, le-am scos inimile profesorului și soției sale.
Când mă pregăteam să plec, tatăl profesorului îmi spuse: ”Vezi că ai păcătuit. Du-te la biserică să îți scoată preotul păcatele!”
Am hotărât să urmez sfatul bătrânului. M-am dus la biserică și i-am spus toate cele întâmplate preotului. La început, el nu dorea să îmi scoată păcatele. Atunci i-am spus că, dacă refuză, mă convertesc la islam sau la mozaism și atunci a acceptat.
Și acum încep o nouă viață. Am nevoie de doi iepuri...