”Dar să vezi că într-o zi, de la fusta mamei, m-au furat extratereștrii...” Zdob și Zdub
El se născu într-o familie numeroasă de țigani. De mic copil, se deprinse cu drumurile. Călătoreau întruna, șatra se muta din loc în loc. Cu alte cuvinte, viața lui era miere...
Până când, într-o seară de vară, pe când avea 7 ani, se întâmplă nenorocirea. Din cer, apăru un obiect ciudat care începu să se rotească în jurul șatrei. Apoi, o rază de lumină de culoare albăstruie se îndreptă asupra micului nostru țigan și, în două secunde, acesta dispăru împreună cu obiectul necunoscut...
Așadar, el fusese răpit de extratereștri și dus pe o planetă necunoscută la ani lumină depărtare. Cincisprezece ani el petrecu în captivitate, repartizat într-un lagăr cu diferiți prizonieri humanoizi de pe alte planete. În fiecare zi, el era supus diferitor experimente de către extratereștri, suferise anumite transformări biologice.
Și totuși, el își păstră sângele. Nu își uită obârșia și deprinderile vieții de țigan. Astfel, odată, el reuși să fure cheile de la o farfurie zburătoare și evadă de pe planeta extraterestră.
După multe drumuri, prin ungherele cosmosului, găsi, în sfârșit, Terra.
Părinții lui erau deja bătrâni și îl credeau mort. Toți frații și surorile lui rătăciră prin lume, care prin pușcării, care prin bordeluri, așa că nimeni nu mai îngrijea de părinții bătrâni care trăiau de azi pe mâine. Astfel că venirea neașteptată a fiului rătăcit era un mare motiv de bucurie. Îl trimiseră în Orașul cel Mare pentru a face bani acolo, să aibă cu ce să-și hrănească părinții bătrâni.
Și uite aici, i se deschiseră capacitățile sale supranaturale pe care le dobândi în perioada în care se afla în captivitate la extratereștri: atunci când intra în troleibuz, reușea în două secunde, să fure, pe neobservate, toate portmoneele pasagerilor...
Totul era organizat foarte bine. În timpul orelor de vârf, el reușea să ”curețe” vreo două-trei troleibuze pe zi. Iar atunci când nu era la muncă, părea un cerșetor obișnuit, astfel că nimeni nu putea să-l bănuiască...
După un timp, prin oraș, începură să circule mituri și legende despre un nou super-erou care fură portmoneele pasagerilor și apoi dispare cu banii. Oamenii își dădeau cu părerea, pe la colțuri de străzi, despre cine ar putea fi noul erou, ziarele scriau articole întregi despre acest subiect, televiziunile nu rămâneau în urmă. Faima sa se răspândi repede și în alte orașe. Astfel, troleibuzele erau pline cu turiști străini veniți să asiste cu ochii lor la ”minunea” dispariției portmoneelor.
Și totuși, ca un adevărat super-erou, identitatea sa rămânea un mister...
La secția de poliție, însă, lucrurile stăteau prost. Oamenii erau foarte stresați și neliniștiți de noul infractor. Nimeni nu îl putea găsi, nimeni nu reușea să îi calce pe urme. Polițiștii aveau nopți albe.
Cazul super-eroului ajunse și la minister. Acolo, hotărâră să-l trimită să rezolve cazul pe cel mai iscusit polițist din țară: pe Mentus Musoro...
Va urma...
