Totuși, țara noastră are multe locuri frumoase...
Bunăoară, vineri, am fost cuprins de o dorință puternică să părăsesc aglomerația și zgomotul orașului și am hotărât să găsesc un loc unde natura era mai puțin explorată de om.
Așadar, cum rătăceam eu prin păduri, am ajuns la un deal mare, fără copaci. În vârful dealului era o stână. Iar oile pășteau fericite în lumina soarelui. Iarba de sub picioare era grasă și moale.
Am urcat până în vârful dealului. Lângă stână se odihnea un cioban bătrân. M-am apropiat de el. Chiar din privirea lui am înțeles că a trecut prin multe în viață și cu siguranță voi avea ce să învăț de la el.
Bătrânul s-a dovedit a fi destul de sociabil și ne-am împrietenit repede.
M-a poftit înăuntru, mi-a dat o bucată de brânză și am început să vorbească despre viața sa. Erau niște istorii interesante și timpul a trecut repede. Deja se făcuse seară și el, după ce strânse oile, aduse niște frunze de cânepă, făcu două țigări din ele și îmi oferi una.
După ce am fumat și ne-am relaxat, bătrânul mi-a spus că îi place să trăiască singur, că viața de pustnic este mult mai frumoasă.
Atunci eu nu am mai rezistat și l-am întrebat:
- Dar cum rezolvi problema cu sexul?
Bătrânul zâmbi și îmi făcu un semn cu ochii să privesc către oi. Mi-am dat seama atunci. Viața de cioban l-a învățat multe. Mi-am dat seama că omul are o rațiune și o imaginație de nota zece. În cele mai grele situații omul se descurcă. Chiar și acest bătrân care se pare că a fost privat de plăcerea sexului, a găsit un mod de a rezolva această situație...
M-a cuprins un profund sentiment de respect față de acest bătrân. Automat, m-am gândit că el ar fi putut fi un bun politician.
- Am avut și capre mai demult. Dar ele nu sunt bune pentru sex. Ele se zvârcolesc și strigă și nu mă pot concentra, spuse bătrânul. Pe când oile stau cuminți și nu se zbat atunci când faci sex cu ele. Oile sunt cele mai blânde animale din câte am cunoscut. Problema e în berbeci. Ei sunt geloși și uneori se reped cu coarnele înspre mine dar eu îi pun la tăiat dacă văd că sunt obraznici. De aceea am puțini berbeci în turmă și aceia sunt cuminți...
Am plecat a doua zi cu o dorință ascunsă de a mă face păstor de oi când voi fi mai bătrân.
Totuși, oamenii și animalele pot coexista armonios într-un mediu comun...
joi, 10 martie 2011
miercuri, 9 martie 2011
Istoria Hironei
Hirona se născu într-o familie de fermieri nici bogați nici săraci dintr-un sat din nordul țării. La început, părinții ei o iubeau. Ea era un copil foarte frumos și drăgălaș. Viața ei părea să fie una normală.
Dar se întâmplă ceva nemaivăzut. Pe la vârsta de 3 ani, începu să îi crească coarne. La început erau micuțe și nu se vedeau. Dar de la un timp, creșteau văzând cu ochii.
Tatăl ei între timp se afla peste hotare, ca și mulți alții, la câștig. El încă nu știa cu ce podoabe ale naturii era înfrumusețată fiica sa.
Dar într-o zi el sună și spuse că peste o săptămână va veni acasă. Într-o mare tristețe căzu mama ei. Își cunoștea soțul și își dădea bine seama că fără scandal nu ar fi scăpat. Așa că hotărî să o ascundă pe Hirona în pod.
Și iată timpul trecu repede și momentul sosirii tatălui Hironei se petrecu. Nevasta sa îl întâmpină cu mult vin, vodcă și alte băuturi alcoolice. Totul era bine, soțul era mulțumit, dar iată că pe la miezul nopții, după multe pahare, el, pe neprins de veste, întrebă:
- Unde e Hirona?
- A murit, răspunse nevastă-sa.
- Cum a murit?
- S-a dus la vecini să fure mere și a rupt-o în bucăți dulăul lor.
- Mda, nu e bine să furi de la oamenii care au câini mari, spuse tatăl Hironei și se duse la culcare.
Se părea că problema e rezolvată. Dar, peste o săptămână, tatălui îi veni dorința să fumeze iarbă. Și iată că urcă în pod, unde avea cânepă uscată. Și acolo o văzu pe Hirona aproape moartă de foame și sete. Când îi văzu coarnele, leșină pe loc.
După ce își reveni, coborî din pod și se duse direct către soția sa:
- Așa deci, mă uitam eu cu patru ani în urmă că te uiți cu alți ochi la taurul din grajd. M-ai înșelat cu el, deci.
O apucă pe soția sa de gât și o duse în grajd unde o puse să lingă testiculele taurului, după care, luă toporul și o omorî...
Mare necaz se abătu peste Hirona. Pe an ce trecea, coarnele ei deveneau tot mai mari și mai viguroase. Ea deja umbla la școală. Acolo toți colegii ei și profesorii râdeau de ea, o scuipau și o supuneau diferitor chinuri și batjocuri. Pe drum, oamenii cum o vedeau, aruncau cu pietre în ea și venea plină de vânătăi acasă. Nici nu mai este nevoie să spunem că nu avea prieteni și risca să rămână virgină toată viața.
Și iată că într-o zi, tatăl ei nu mai rezistă și o duse la o vrăjitoare. După ce o privi, aceasta îi spuse:
- Problema ta poate fi rezolvată doar prin două căi. Prima este să o îngropi de vie lângă un gard iar a doua este să o duci undeva în Turcia sau Arabia că acolo toți musulmanii au coarne.
Cu ajunseră acasă, tatăl ei căută un hârleț. Dar nu găsi. De aceea hotărî să o ducă la musulmani.
Porniră la drum și când ajunseră în Arabia, întrebară de cineva unde trăiesc musulmanii. Aflară că toți în jur sunt musulmani și când văzură că nimeni nu are coarne, se întristară. Dar cum stăteau ei triști, un arab observă coarnele Hironei și strigă:
- Aoleu! O evreică! Fugiiiți oameni buni! și toți din jur o luară la fugă.
Tatăl Hironei auzi și se bucură. O luă pe fiică-sa, o duse în Israel, o abandonă la marginea unui oraș și plecă.
Și uite așa a ajuns Hirona în Israel. Acolo o adoptă o familie fără copii. După un timp, își făcuse mulți prieteni și la paisprezece ani, în sfârșit, își pierdu virginitatea. În Israel, mai învăță cum să ducă o afacere și peste zece ani de comerț cu ciorapi second-hand deveni o femeie-miliardar.
Iar după ce locuitorii satului ei de baștină, aflară din Forbes biografia ei, își puseră nevestele să petreacă mai mult timp cu taurii din grajd...
Dar se întâmplă ceva nemaivăzut. Pe la vârsta de 3 ani, începu să îi crească coarne. La început erau micuțe și nu se vedeau. Dar de la un timp, creșteau văzând cu ochii.
Tatăl ei între timp se afla peste hotare, ca și mulți alții, la câștig. El încă nu știa cu ce podoabe ale naturii era înfrumusețată fiica sa.
Dar într-o zi el sună și spuse că peste o săptămână va veni acasă. Într-o mare tristețe căzu mama ei. Își cunoștea soțul și își dădea bine seama că fără scandal nu ar fi scăpat. Așa că hotărî să o ascundă pe Hirona în pod.
Și iată timpul trecu repede și momentul sosirii tatălui Hironei se petrecu. Nevasta sa îl întâmpină cu mult vin, vodcă și alte băuturi alcoolice. Totul era bine, soțul era mulțumit, dar iată că pe la miezul nopții, după multe pahare, el, pe neprins de veste, întrebă:
- Unde e Hirona?
- A murit, răspunse nevastă-sa.
- Cum a murit?
- S-a dus la vecini să fure mere și a rupt-o în bucăți dulăul lor.
- Mda, nu e bine să furi de la oamenii care au câini mari, spuse tatăl Hironei și se duse la culcare.
Se părea că problema e rezolvată. Dar, peste o săptămână, tatălui îi veni dorința să fumeze iarbă. Și iată că urcă în pod, unde avea cânepă uscată. Și acolo o văzu pe Hirona aproape moartă de foame și sete. Când îi văzu coarnele, leșină pe loc.
După ce își reveni, coborî din pod și se duse direct către soția sa:
- Așa deci, mă uitam eu cu patru ani în urmă că te uiți cu alți ochi la taurul din grajd. M-ai înșelat cu el, deci.
O apucă pe soția sa de gât și o duse în grajd unde o puse să lingă testiculele taurului, după care, luă toporul și o omorî...
Mare necaz se abătu peste Hirona. Pe an ce trecea, coarnele ei deveneau tot mai mari și mai viguroase. Ea deja umbla la școală. Acolo toți colegii ei și profesorii râdeau de ea, o scuipau și o supuneau diferitor chinuri și batjocuri. Pe drum, oamenii cum o vedeau, aruncau cu pietre în ea și venea plină de vânătăi acasă. Nici nu mai este nevoie să spunem că nu avea prieteni și risca să rămână virgină toată viața.
Și iată că într-o zi, tatăl ei nu mai rezistă și o duse la o vrăjitoare. După ce o privi, aceasta îi spuse:
- Problema ta poate fi rezolvată doar prin două căi. Prima este să o îngropi de vie lângă un gard iar a doua este să o duci undeva în Turcia sau Arabia că acolo toți musulmanii au coarne.
Cu ajunseră acasă, tatăl ei căută un hârleț. Dar nu găsi. De aceea hotărî să o ducă la musulmani.
Porniră la drum și când ajunseră în Arabia, întrebară de cineva unde trăiesc musulmanii. Aflară că toți în jur sunt musulmani și când văzură că nimeni nu are coarne, se întristară. Dar cum stăteau ei triști, un arab observă coarnele Hironei și strigă:
- Aoleu! O evreică! Fugiiiți oameni buni! și toți din jur o luară la fugă.
Tatăl Hironei auzi și se bucură. O luă pe fiică-sa, o duse în Israel, o abandonă la marginea unui oraș și plecă.
Și uite așa a ajuns Hirona în Israel. Acolo o adoptă o familie fără copii. După un timp, își făcuse mulți prieteni și la paisprezece ani, în sfârșit, își pierdu virginitatea. În Israel, mai învăță cum să ducă o afacere și peste zece ani de comerț cu ciorapi second-hand deveni o femeie-miliardar.
Iar după ce locuitorii satului ei de baștină, aflară din Forbes biografia ei, își puseră nevestele să petreacă mai mult timp cu taurii din grajd...
joi, 3 martie 2011
Manifest țigănesc
Fraților! Destul în casele noastre a domnit întunericul! Destul am dormit în frig! A venit timpul să luăm și noi lumină!
Suntem pe drumul cel drept și în curând vom fi fericiți. Trebuie doar să urmăm câțiva pași.
Iată care sunt aceștia:
Suntem pe drumul cel drept și în curând vom fi fericiți. Trebuie doar să urmăm câțiva pași.
Iată care sunt aceștia:
- să facem cât mai mult sex;
- fiecare familie de țigani să aibă minimum zece copii;
- să învățăm copii să facă sex de la vârstă fragedă, pentru ca la 11 ani să fie buni de căsătorit;
- să nu permitem avortul sau folosirea prezervativului în comunitatea noastră;
- pe de altă parte, să încurajăm folosirea prezervativului și avorturile în rândurile românilor de rasă albă;
- să dezvoltăm cultura manelelor pentru că ele provoacă impotență la bărbații români care nu sunt țigani;
- în aceste ritmuri de creștere, peste 40 de ani vom constitui peste 90% din populația României;
- anume atunci, în 2050, vom constitui populația majoritară și vom face noi legile;
- așadar, îi vom aduna pe toți românii de rasă pură care or mai rămâne pe atunci, le vom jupui pielea și vom face din grăsimea lor candele și lumânări pentru fiecare casă de țigan;
- astfel, vom aduce lumină și în casele noastre.
joi, 24 februarie 2011
La bar
A venit, în sfârșit, ziua hotărâtoare. În această zi, eu trebuia să trec examenul vieții, cel în urma căruia, aș fi primit statutul de consumator.
Așadar, m-am întâlnit cu instructorul meu, cel care și urma să mă aprecieze și amândoi am hotărât ca mediul în care eu voi susține examenul să fie un bar. A scos o hartă din buzunar și am început să chibzuim la care din cele 1328 de baruri din satul nostru să ne ducem.
Alegerea noastră s-a oprit la numele ”Hilomuitrogudza”. Era un bar situat în mijlocul râpei și deci era foarte vizitat.
Am ajuns acolo și la intrare stătea o tablă pe care scria deviza acestui bar: ”Clientul întotdeauna este prost”.
- Exact ceea ce ne trebuie nouă, îmi spuse instructorul bucuros și amândoi am pășit înăuntru.
Ne-am așezat la o masă care mirosea a urină de porc. Am așteptat în tăcere 20 de minute să vină cineva să ne deservească. În cele din urmă, instructorul scoase o petardă, îi dădu foc și, după ce aceasta explodă, întrebă:
- Cine e chelnerul aici?
- Eu sunt chelnerul, spuse un domn care spăla podelele. Imediat termin de spălat și vin la voi.
După două minute, s-a apropiat de noi, și-a stors mopul și a început să șteargă masa cu el. Eu îl priveam atent pe chelner și am observat că are urechi de măgar. Atunci m-am ridicat de pe scaun și i-am dat o palmă din toată puterea chelnerului, zicându-i:
- Hei, ce-s cu urechile astea de măgar?
Chelnerul mă privi lung, își băgă degetul într-o ureche, se scobi mult în ea, apoi scoase degetul și începu să îl șteargă de pantalonii mei.
- Stai fără grijă! îmi spuse el. Uneori aud bine cu ele. Mai bine zi-mi ce să vă aduc!
- Câte patru șobolani prăjiți în muci de iapă, spuse instructorul.
Chelnerul se îndepărtă și reveni după o oră, aducându-ne comanda. Ajunse în fața noastră, aruncă șobolanii pe podea, îi călcă în picioare, apoi îi așeză înapoi pe tavă și ne-o puse în față.
După ce am terminat de mâncat, instructorul l-a chemat pe chelner să vină să ne strângă resturile. Când acesta a ajuns la masa noastră, instructorul l-a apucat strâns pe chelner zicându-mi să acționez. Atunci am luat patru petarde, le-am aprins și i le-am băgat chelnerului în nări.
Cu nasul compromis, chelnerul se îndepărtă de noi dar reveni după scurt timp. Scoase din buzunar borcanul în care el își păstra sperma, îl deschise și începu să ne stropească peste față.
- Vedeți că e cu S.I.D.A. spuse el și plecă.
După ce ne-am șters, ne-am ridicat de la masă, ne-am urcat pe tejgheaua barmanului și am început să facem treaba mare acolo...
- Buni clienți, spuse gânditor barmanul atunci când ne pregăteam să plecăm...
Imediat după ce am ieșit din bar, instructorul mi-a înmânat cu mândrie, certificatul meu de consumator...
Așadar, m-am întâlnit cu instructorul meu, cel care și urma să mă aprecieze și amândoi am hotărât ca mediul în care eu voi susține examenul să fie un bar. A scos o hartă din buzunar și am început să chibzuim la care din cele 1328 de baruri din satul nostru să ne ducem.
Alegerea noastră s-a oprit la numele ”Hilomuitrogudza”. Era un bar situat în mijlocul râpei și deci era foarte vizitat.
Am ajuns acolo și la intrare stătea o tablă pe care scria deviza acestui bar: ”Clientul întotdeauna este prost”.
- Exact ceea ce ne trebuie nouă, îmi spuse instructorul bucuros și amândoi am pășit înăuntru.
Ne-am așezat la o masă care mirosea a urină de porc. Am așteptat în tăcere 20 de minute să vină cineva să ne deservească. În cele din urmă, instructorul scoase o petardă, îi dădu foc și, după ce aceasta explodă, întrebă:
- Cine e chelnerul aici?
- Eu sunt chelnerul, spuse un domn care spăla podelele. Imediat termin de spălat și vin la voi.
După două minute, s-a apropiat de noi, și-a stors mopul și a început să șteargă masa cu el. Eu îl priveam atent pe chelner și am observat că are urechi de măgar. Atunci m-am ridicat de pe scaun și i-am dat o palmă din toată puterea chelnerului, zicându-i:
- Hei, ce-s cu urechile astea de măgar?
Chelnerul mă privi lung, își băgă degetul într-o ureche, se scobi mult în ea, apoi scoase degetul și începu să îl șteargă de pantalonii mei.
- Stai fără grijă! îmi spuse el. Uneori aud bine cu ele. Mai bine zi-mi ce să vă aduc!
- Câte patru șobolani prăjiți în muci de iapă, spuse instructorul.
Chelnerul se îndepărtă și reveni după o oră, aducându-ne comanda. Ajunse în fața noastră, aruncă șobolanii pe podea, îi călcă în picioare, apoi îi așeză înapoi pe tavă și ne-o puse în față.
După ce am terminat de mâncat, instructorul l-a chemat pe chelner să vină să ne strângă resturile. Când acesta a ajuns la masa noastră, instructorul l-a apucat strâns pe chelner zicându-mi să acționez. Atunci am luat patru petarde, le-am aprins și i le-am băgat chelnerului în nări.
Cu nasul compromis, chelnerul se îndepărtă de noi dar reveni după scurt timp. Scoase din buzunar borcanul în care el își păstra sperma, îl deschise și începu să ne stropească peste față.
- Vedeți că e cu S.I.D.A. spuse el și plecă.
După ce ne-am șters, ne-am ridicat de la masă, ne-am urcat pe tejgheaua barmanului și am început să facem treaba mare acolo...
- Buni clienți, spuse gânditor barmanul atunci când ne pregăteam să plecăm...
Imediat după ce am ieșit din bar, instructorul mi-a înmânat cu mândrie, certificatul meu de consumator...
marți, 22 februarie 2011
Făt Frumos
Făt Frumos alerga călare pe murgul său cu șase picioare. Era noul model de Tracia, furat de la niște evrei. El se grăbea să o salveze pe Ileana. Ea a fost luată prizonieră de haita de lupi, după ce Făt Frumos băuse pe datorie în cârciuma lor. În fiecare zi, lupii mâncau câte o părticică din Ileana până când Făt Frumos s-ar fi achitat. De aceea trebuia să se grăbească să o salveze, pentru că Ileana rămase deja fără piciorul stâng și lupii deja se pregăteau să se înfrupte din cel drept.
Se opri la un moment când drumul se despărțea în două și deci avea de ales una din două direcții. Desigur, pe calea din stânga ar fi ajuns mai devreme cu 6 ore decât prin cea din dreapta dar pe drumul mai scurt trebuia să treacă printr-un oraș plin cu șobolani care ascultau hip-hop și. desigur, l-ar fi bătut atunci când i-ar fi vazut traista de manelist.
Dar Făt-Frumos era curajos. După ce se odihni un pic, o luă pe drumul din stânga...
Ajunse în orașul cu pricina, unde de îndată fu înconjurat de șobolani.
- Io, traista de manelist mi-o iau mie, calul la grătar, yeah, iar pe fraier îl luăm sclav, c'mon! spuse cel mai bătrân dintre ei.
- Traista puteţi să o luaţi dar calul nu pot să îl dau, spuse Făt Frumos.
- Ca să recuperezi calul, ye-ye!, trebuie să îl înfrunți pe balaurul de după munte, move it, move it, baby!
Nu avu încotro Făt Frumos...
Ajunse acolo, în cealaltă parte a muntelui, îl găsi pe balaur și ambii începură o luptă dreaptă. Dar cănd Făt Frumos se pregătea să îi reteze ultimul cap, se trezi...
Își terminase efectul doza de heroină pe care o luase mai devreme și ca să continue lupta cu balaurul și întreaga lui cursă spre Ileana, trebuia să se ducă la dillerul său și să mai cumpere o doză.
Se ridică de pe podea, se îmbrăcă, îl deconectă pe Pink Floyd care cânta în casetofon și se duse la diller.
- Pe datorie nu îți mai dau, spuse hotărât dillerul.
- Te rog, din toată inima! Am nevoie urgent, fac orice dorești, spuse Făt Frumos.
- Bine! Vezi această ușă? O deschizi și înăuntru stau doi paznici. Le faci fiecăruia câte un sex oral și doza e a ta.
Zis și făcut....
Când se întorcea acasă, zări doi boschetari și îi întrebă:
- Nu aveți o seringă?
- Ia, frate! Am găsit-o la gunoiște dar e bună.
- Mulțumesc, spuse Făt Frumos, luă seringa și plecă acasă...
Așadar, tăie ultimul cap al balaurului și își recuperă calul de la șobolani.
Și iată-l ajuns în pădurea ruginită unde intră în cârciuma lupilor.
- Am venit să iau ce a mai rămas din Ileana, spuse Făt Frumos legându-și calul de un picior al unei mese din cârciumă.
- Hei, Făt Frumos! Ești prea îndrăzneț pentru un manelist, spuse căpetenia lupilor după care se repezi și îi mâncă un ochi lui Făt Frumos.
- Așa potăi ca tine îi păzeau oile bunelului meu, zise Făt Frumos în replică și îi scoase lupului ambii ochi și patru dinți din față.
- Bine, bine, ia-o pe Ileana că oricum nu e gustoasă și du-te cu ea unde te duce ochiul care ți-a mai rămas! Dar să nu te mai prind pe aici că fac ciorbă din tine.
Făt Frumos o luă pe Ileana, o duse acasă și amândoi trăiră fericiți, iar, după un timp, Ileana îi născu un copil pe jumătate om, pe jumătate lup...
Se opri la un moment când drumul se despărțea în două și deci avea de ales una din două direcții. Desigur, pe calea din stânga ar fi ajuns mai devreme cu 6 ore decât prin cea din dreapta dar pe drumul mai scurt trebuia să treacă printr-un oraș plin cu șobolani care ascultau hip-hop și. desigur, l-ar fi bătut atunci când i-ar fi vazut traista de manelist.
Dar Făt-Frumos era curajos. După ce se odihni un pic, o luă pe drumul din stânga...
Ajunse în orașul cu pricina, unde de îndată fu înconjurat de șobolani.
- Io, traista de manelist mi-o iau mie, calul la grătar, yeah, iar pe fraier îl luăm sclav, c'mon! spuse cel mai bătrân dintre ei.
- Traista puteţi să o luaţi dar calul nu pot să îl dau, spuse Făt Frumos.
- Ca să recuperezi calul, ye-ye!, trebuie să îl înfrunți pe balaurul de după munte, move it, move it, baby!
Nu avu încotro Făt Frumos...
Ajunse acolo, în cealaltă parte a muntelui, îl găsi pe balaur și ambii începură o luptă dreaptă. Dar cănd Făt Frumos se pregătea să îi reteze ultimul cap, se trezi...
Își terminase efectul doza de heroină pe care o luase mai devreme și ca să continue lupta cu balaurul și întreaga lui cursă spre Ileana, trebuia să se ducă la dillerul său și să mai cumpere o doză.
Se ridică de pe podea, se îmbrăcă, îl deconectă pe Pink Floyd care cânta în casetofon și se duse la diller.
- Pe datorie nu îți mai dau, spuse hotărât dillerul.
- Te rog, din toată inima! Am nevoie urgent, fac orice dorești, spuse Făt Frumos.
- Bine! Vezi această ușă? O deschizi și înăuntru stau doi paznici. Le faci fiecăruia câte un sex oral și doza e a ta.
Zis și făcut....
Când se întorcea acasă, zări doi boschetari și îi întrebă:
- Nu aveți o seringă?
- Ia, frate! Am găsit-o la gunoiște dar e bună.
- Mulțumesc, spuse Făt Frumos, luă seringa și plecă acasă...
Așadar, tăie ultimul cap al balaurului și își recuperă calul de la șobolani.
Și iată-l ajuns în pădurea ruginită unde intră în cârciuma lupilor.
- Am venit să iau ce a mai rămas din Ileana, spuse Făt Frumos legându-și calul de un picior al unei mese din cârciumă.
- Hei, Făt Frumos! Ești prea îndrăzneț pentru un manelist, spuse căpetenia lupilor după care se repezi și îi mâncă un ochi lui Făt Frumos.
- Așa potăi ca tine îi păzeau oile bunelului meu, zise Făt Frumos în replică și îi scoase lupului ambii ochi și patru dinți din față.
- Bine, bine, ia-o pe Ileana că oricum nu e gustoasă și du-te cu ea unde te duce ochiul care ți-a mai rămas! Dar să nu te mai prind pe aici că fac ciorbă din tine.
Făt Frumos o luă pe Ileana, o duse acasă și amândoi trăiră fericiți, iar, după un timp, Ileana îi născu un copil pe jumătate om, pe jumătate lup...
sâmbătă, 19 februarie 2011
O istorie de succes
Într-o dimineață, se trezește badea Ion, bea un ulcior cu vin și începe să citească ziarul proaspăt adus de poștaș.
Și iată, pe a treia pagină a ziarului, se ivește ca o rază de lumină știrea vieții sale: după o statistică a OMS, Moldova este pe primul loc în lume la consumul de alcool...
Mare bucurie l-a cuprins în acea clipă pe badea Ion. Toată viața pe care o trăi până atunci, luptase pentru stabilirea acestui record și iată, în sfârșit, veni ziua acestei colosale realizări. Toată lumea, acum, era la picioarele sale.
Repede se îmbrăcă și porni spre moș Vasile să îi dea vestea cea mare.
- Știu, am citit și eu ziarul, spuse plin de bucurie moș Vasile.
Pentru a sărbători acest eveniment, ambii hotărâră să intre în beci și să golească butoiul de 600 de litri al lui moș Ion...
Între timp, peste Rusia se așternea un val imens de frustrare. Nu puteau înțelege fruntașii alcoolici ai țării cum a reușit un mic popor din fosta URSS să le fure de sub nas acest mare titlu care, de secole, devenise o carte de vizită a Rusiei. Rezonanța acestei știri fu atât de puternică, încât a atras și reacția administrașiei centrale.
Astfel, Prim-Ministrul Rusiei apăru la buletinele de știri cu o adresare către alcoolici și întreaga națiune cu mesajul să nu cedeze niciodată în acest război; a fost doar o bătălie pierdută; poporul rus a depășit momente și mai tragice decât acesta și alte propoziții emoționale...
În zilele imediat următoare, poporul rus începu contraofensiva. Tone de vodcă se scurgeau în gâturile rusești. Demult Rusia nu a mai cunoscut o asemenea solidaritate. La acest grandios flash-mob se conectară și femeile, și copiii... Astfel că recordul moldovenesc se afla într-un real pericol. Reprezentanții OMS începură să alcătuiască alte date statistice...
Îngrijorare se putea citi pe fețele lui badea Ion și moș Vasile. Marea lor realizare se topea vazând cu ochii. Dar nici ei nu erau mici, aveau ani de experiență în spate și astfel, hotărâră să nu cedeze și să lupte până la capăt.
În câteva zile, ei adunară la sfat pe toți bețivii satului; în ziua următoare se adunară cu bețivii fruntași ai raionului și în sfârșit, cu alcoolicii din întreaga republică. La aceste întruniri, luă naștere Asociația Alcoolicilor din Moldova.
În numele acestei asociații, ei trimiseră o scrisoare către Prim-Ministrul Republicii Moldova. În acea scrisoare, erau expuse mai următoarele idei:
- alcoolismul în Moldova nu ar avea succes fără sprijinul Guvernului, așa cum se întâmplă în Rusia;
- trebuie de micșorat urgent prețul alcoolului;
- trebuie lărgită suprafața plantațiilor de viță de vie;
- trebuie diversificată gama de produse alcoolice din țară
- nu în ultimul rând, trebuie introdusă o nouă disciplină școlară care s-ar numi ”Tehnici ale consumului de alcool” deoarece 96% din populația țării consumă alcool și nu trebuiesc încălcate interesele acestui mare grup de cetățeni.
Foarte impresionați de scrisoare rămaseră reprezentanții Guvernului Republicii Moldova. Ei hotărâră ca în cel mai scurt timp posibil, să pună în practică acele măsuri. Acest plan de acțiune se numea ”Noul Salt Alcoolic”...
Nimeni nu a mai reușit să îi întreacă pe moldoveni la consumul de alcool.
Iată, așadar, o frumoasă istorie de succes din Republica Moldova.
Și iată, pe a treia pagină a ziarului, se ivește ca o rază de lumină știrea vieții sale: după o statistică a OMS, Moldova este pe primul loc în lume la consumul de alcool...
Mare bucurie l-a cuprins în acea clipă pe badea Ion. Toată viața pe care o trăi până atunci, luptase pentru stabilirea acestui record și iată, în sfârșit, veni ziua acestei colosale realizări. Toată lumea, acum, era la picioarele sale.
Repede se îmbrăcă și porni spre moș Vasile să îi dea vestea cea mare.
- Știu, am citit și eu ziarul, spuse plin de bucurie moș Vasile.
Pentru a sărbători acest eveniment, ambii hotărâră să intre în beci și să golească butoiul de 600 de litri al lui moș Ion...
Între timp, peste Rusia se așternea un val imens de frustrare. Nu puteau înțelege fruntașii alcoolici ai țării cum a reușit un mic popor din fosta URSS să le fure de sub nas acest mare titlu care, de secole, devenise o carte de vizită a Rusiei. Rezonanța acestei știri fu atât de puternică, încât a atras și reacția administrașiei centrale.
Astfel, Prim-Ministrul Rusiei apăru la buletinele de știri cu o adresare către alcoolici și întreaga națiune cu mesajul să nu cedeze niciodată în acest război; a fost doar o bătălie pierdută; poporul rus a depășit momente și mai tragice decât acesta și alte propoziții emoționale...
În zilele imediat următoare, poporul rus începu contraofensiva. Tone de vodcă se scurgeau în gâturile rusești. Demult Rusia nu a mai cunoscut o asemenea solidaritate. La acest grandios flash-mob se conectară și femeile, și copiii... Astfel că recordul moldovenesc se afla într-un real pericol. Reprezentanții OMS începură să alcătuiască alte date statistice...
Îngrijorare se putea citi pe fețele lui badea Ion și moș Vasile. Marea lor realizare se topea vazând cu ochii. Dar nici ei nu erau mici, aveau ani de experiență în spate și astfel, hotărâră să nu cedeze și să lupte până la capăt.
În câteva zile, ei adunară la sfat pe toți bețivii satului; în ziua următoare se adunară cu bețivii fruntași ai raionului și în sfârșit, cu alcoolicii din întreaga republică. La aceste întruniri, luă naștere Asociația Alcoolicilor din Moldova.
În numele acestei asociații, ei trimiseră o scrisoare către Prim-Ministrul Republicii Moldova. În acea scrisoare, erau expuse mai următoarele idei:
- alcoolismul în Moldova nu ar avea succes fără sprijinul Guvernului, așa cum se întâmplă în Rusia;
- trebuie de micșorat urgent prețul alcoolului;
- trebuie lărgită suprafața plantațiilor de viță de vie;
- trebuie diversificată gama de produse alcoolice din țară
- nu în ultimul rând, trebuie introdusă o nouă disciplină școlară care s-ar numi ”Tehnici ale consumului de alcool” deoarece 96% din populația țării consumă alcool și nu trebuiesc încălcate interesele acestui mare grup de cetățeni.
Foarte impresionați de scrisoare rămaseră reprezentanții Guvernului Republicii Moldova. Ei hotărâră ca în cel mai scurt timp posibil, să pună în practică acele măsuri. Acest plan de acțiune se numea ”Noul Salt Alcoolic”...
Nimeni nu a mai reușit să îi întreacă pe moldoveni la consumul de alcool.
Iată, așadar, o frumoasă istorie de succes din Republica Moldova.
miercuri, 9 februarie 2011
Despre pacea interetnică
Cândva, într-un cătun locuiau treizeci de familii de români și o familie de țigani.
Românii aveau multe oi, multi porci și mâncau mult de erau toți grași din cale afară: și bărbații, și femeile, și copiii - toți. Țiganul și familia sa, deprinși cu modul de viață sănătos, aveau o alimentație corectă, de aceea, erau foarte frumoși și fericiți.
Românii, desigur, nu aveau relații normale în familie. Nevestele lor erau toate grase și neatrăgătoare și din această cauză, majoritatea bărbaților sufereau de impotență.
Nemaisuportând această situație, într-o după-amiază, mai mulți bărbați români, după ce se sfătuiră jumătate de zi, se înarmară care cu topoare, care cu furci și poposiră la casa țiganului.
- Am venit să ne-o dai pe fiica ta cea mai mare, dacă nu, te măcelărim pe loc pe tine și pe toată familia ta...
Țiganul (care avea trei fiice frumoase) văzu în cele din urmă că nu are încotro, acceptă...
Peste două săptămâni, bărbații se prezentară din nou la poarta țiganului cerând-o pe fiica lui mijlocie...
Iar peste alte două săptămâni, aceeași situație, desigur, acum cerând-o pe mezină...
Nu mai suportă țiganul aceste nedreptăți și se duse în satul vecin, acolo unde locuia un înțelept.
- Ce poți să faci? zise înțeleptul. În cătunul tău nu vei găsi pace. Ia-ți familia și du-te în alt sat...
Așa și făcu țiganul. Își luă familia și ce avea mai de preț în casă și plecă în alt sat.
La început era bine, dar după un timp observă cum bărbații români (care erau obezi) se uită tot mai ”altfel” la fiicele sale. Hotărî atunci să se ducă în alt sat...
Și uite așa au început țiganii să călătorească, adevărata lor casă fiind drumul...
Românii aveau multe oi, multi porci și mâncau mult de erau toți grași din cale afară: și bărbații, și femeile, și copiii - toți. Țiganul și familia sa, deprinși cu modul de viață sănătos, aveau o alimentație corectă, de aceea, erau foarte frumoși și fericiți.
Românii, desigur, nu aveau relații normale în familie. Nevestele lor erau toate grase și neatrăgătoare și din această cauză, majoritatea bărbaților sufereau de impotență.
Nemaisuportând această situație, într-o după-amiază, mai mulți bărbați români, după ce se sfătuiră jumătate de zi, se înarmară care cu topoare, care cu furci și poposiră la casa țiganului.
- Am venit să ne-o dai pe fiica ta cea mai mare, dacă nu, te măcelărim pe loc pe tine și pe toată familia ta...
Țiganul (care avea trei fiice frumoase) văzu în cele din urmă că nu are încotro, acceptă...
Peste două săptămâni, bărbații se prezentară din nou la poarta țiganului cerând-o pe fiica lui mijlocie...
Iar peste alte două săptămâni, aceeași situație, desigur, acum cerând-o pe mezină...
Nu mai suportă țiganul aceste nedreptăți și se duse în satul vecin, acolo unde locuia un înțelept.
- Ce poți să faci? zise înțeleptul. În cătunul tău nu vei găsi pace. Ia-ți familia și du-te în alt sat...
Așa și făcu țiganul. Își luă familia și ce avea mai de preț în casă și plecă în alt sat.
La început era bine, dar după un timp observă cum bărbații români (care erau obezi) se uită tot mai ”altfel” la fiicele sale. Hotărî atunci să se ducă în alt sat...
Și uite așa au început țiganii să călătorească, adevărata lor casă fiind drumul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)